vineri, 13 iunie 2008

Google + Yahoo contra Microsoft

Pentru a 'scapa' de preluarea din partea Microsoft, Yahoo se face frate cu .. competitia - Google, doar-doar sa scape din momentul dificil. Anuntul e proaspat facut si se refera la faptul ca Yahoo va afisa rezultate de Search si de Content provenite de la Google. Deocamdata nu e nimic finalizat, exista 3 luni in care autoritatile trebuie sa se pronunte asupra intelegerii, si in plus totul e valabil doar pentru USA & Canada.
Pe langa ciudatenia 'aliantei', care ilustreaza foarte bine zicala "fa-te frate cu ..competitorul, pana iti revii" am si eu o intrebare: cum o sa arate in Yahoo Search Marketing rezultatele sponsorizate "powered (sau enhanced) by Google Adwords" ?

miercuri, 7 mai 2008

Google in Romania - episodul II

Pe 16 Aprilie 2008 s-au anuntat modificari in privinta prezentei Google in Romania (da, e adevarat, acum 3 saptamani, dar Paste & Co...).
Stirea nu spunea mare lucru: fostul consultant (Radu Tudorache) a fost recrutat de Romtelecom, iar activitatile Google Romania vor fi coordonate de la Londra.
Comentariile sunt cam de prisos (de ce sa pleci de la Google la Romtelecom, de ce nu a fost numit alt consultant roman, de ce de la Londra, cine este Cosmina Dorobantu, etc).
Sa amintim doar intrebarea unora - daca aceste evenimente au vreo legatura cu faptul ca publisherii AdSense au primit banii cu mare intarziere. Eu cred ca nu, dar uite asa devine romanul (si mai) suspicios.

marți, 8 aprilie 2008

Google & DoubleClick

Pe 11 Martie se anunta cu surle si trambite finalizarea tranzactiei dintre Google si DoubleClick. Stirea e importanta, insa reprezinta numai finalizarea unui proces inceput anul trecut.
Partea cu adevarat interesanta este insa anuntul aparut zilele trecute: "Google va concedia 300 de persoane din filiala americana a companiei DoubleClick, pe care a preluat-o la inceputul acestui an, dorind sa restructureze capacitatea fortei de munca, scrie The Guardian.
In strategia de reorganizare a structurii companiei, Google va renunta la unu din patru salariati DoubleClick".
Si asta in conditiile in care numarul de angajari la Google in 2007 a fost unul record. Un carcotas ar spune ca i-au cumparat ca sa ii tina sub control sau sa ii distruga. Un optimist ar spune ca asa vor fi mai eficienti, multumita tehnologiei Google mai avansate. Daca am cauta pe un cunoscut motor de cautare oare ce rezultate vom gasi ?

sâmbătă, 5 aprilie 2008

1 Aprilie la Google Adwords

Da, e adevarat, a trecut 1 Aprilie. Scopul meu nu este acela de a da stiri "calde", ci mai degraba de a lasa ceva timp, pentru a si comenta pe marginea lor. Pentru stiri exista atatea alte surse.
Deci ... 1 Aprilie... Adwords... moment anuntat cu ceva timp inainte. Si anume, ca de la aceasta data, se vor aplica in sfarsit regulile Adwords. Mai precis ca URL-ul la vedere (display URL) trebuie sa coincida cu cel de destinatie (destination URL), fara exceptii.
Lucrul este grav, insa si hazliu, si arata in ce stadiu ajunsese aceasta problema a neconcordantei celor 2 URL-uri din orice ad Google. Hazliu, pentru ca de fapt Google "ameninta" ca regulile Adwords se vor aplica ! Grav pentru ca, daca se vor aplica de acum inainte, ce s-a intamplat pana acum ?!
A trecut aproape o saptamana de la intrarea in vigoare a acestei "reguli". Deocamdata nu am observat schimbari majore (in afara de anuntul din fiecare cont, desigur!), si sunt foarte curios cum o sa evolueze aceasta situatie.
Poate ca pana la urma, sistemul Adwords se va multumi sa sanctioneze o eventuala neconcordanta prin scaderea QS (quality score), si deci sa taxeze mai scump fiecare click. Ca deh, banii vorbesc... iar Google trebuie sa continue cursa nebuneasca a profitului, nu-i asa ?

miercuri, 30 ianuarie 2008

Google in Romania ?!?

Duminica 27 Ianuarie a aparut o stire cum ca Google a infiintat o reprezentanta in Romania. De atunci, nu s-a mai publicat nimic concret. Din pacate, nici eu nu sunt mai in tema in acest subiect. Totusi, cateva comentarii:
1. Daca e adevarat, ce interes ar avea big G. sa tina secret acest lucru si sa nu-l faca public ?
2. Tinand cont ca acum aproximativ 10 luni a fost numit consultantul pentru Romania (o persoana), ar fi urmatorul pas firesc - deschiderea unui birou. De altfel, tot anul trecut, Google a deschis un birou in Polonia.
3. Piata romaneasca de online e una cu mare potential, o piata in crestere mare de la an la an (cel putin cea de Adwords). Iar anuntul Yahoo de intrare in Romania (care intre timp s-ar putea intarzia sau contramanda) ar trebui sa grabeasca o decizie.
E adevarat sau nu ? Nu putem decat astepta, cel putin in momentul de fata. Daca pe americani i-am asteptat 50 de ani, in cazul Google in mod sigur nu va fi nevoie de atata...

joi, 17 ianuarie 2008

Quality Score si Arbitrage Sites

Este un adevarat record - al doilea post intr-o singura zi! Motivul nu e neaparat aparitia unei stiri de ultima ora, ci reamintirea uneia mai vechi, din septembrie 2007. Decat niciodata....
Intai cateva cuvinte despre notiunile din titlu:
Quality Score (QS) este un criteriu extrem de important pe care Google Adwords il ia in calcul, alaturi de CPC, pentru a stabili ordinea in care apar ad-urile platite la fiecare cautare a unui keyword. Este unul din cele mai importante mecanisme Adwords, dar (ca si altele) - foarte netransparent.
Arbitrage Sites desemneaza pagini web care cumpara trafic din diverse surse (de exemplu Adwords) si incearca sa obtina venituri din reclamele AdSense postate pe ele. Bineinteles, asta nu e un lucru usor, dar multi au castigat bani foarte buni din asa ceva.
Ei bine, in Septembrie 2007 a aparut pe blogul Adwords o stire care confirma niste suspiciuni mai vechi, si anume ca anumite feluri de situri sunt penalizate prin atribuirea unui QS mai mic. Printre acestea, si siturile care fac arbitraj (Arbitrage Sites), pe langa cele care au ca scop colectarea de date personale in schimbul oferirii unor cadouri, precum si a siturilor care instaleaza software malware pe computerele vizitatorilor.
Este unul din primele semnale concrete, palpabile, ca Adwords chiar incearca sa ofere celor care cauta dupa cuvinte cheie rezultate cat mai reprezentative, prin eliminarea unor competitori neloiali, al caror scop nu este de a da utilizatorilor informatii utile, ci unul mult mai ascuns.

La Multi Ani !

In primul rand, La Multi Ani cu multa sanatate in 2008 ! Mai bine mai tarziu decat la anul...
Si fiindca azi, 17 Ianuarie este si sfantul Antonie cel Mare - La Multi Ani celor care poarta acest nume, sau cele derivate !
Stiu, a fost o pauza cam mare de la ultimul post... Hai sa zicem ca au fost: luna decembrie, sfarsitul de an, cumparari, alergatura, pensii private, apoi Anul Nou, revenirea, readaptarea la ritmul obisnuit. Chiar daca nu asta e motivul, nu cred ca mai conteaza.
Numai dragutul de Google (si nu numai el) a lucrat in continuu, si in zile de sarbatoare, si de anul nou. Adwords nu ia pauza, nu are zile libere, isi face doar datoria de masina de facut bani pentru unii si pentru altii. Sa speram ca 2008 va fi mai bun: vom avea CTR mai mare, CPC mai mic, iar CVR-ul ne va umple de vanzari ! Asa sa ne ajute Dumnezeu si Google Adwords, Amin!

joi, 29 noiembrie 2007

Campanii Google Adwords si Piata Romaneasca de Online Marketing

Online Marketingul din Romania e la inceput. Prea la inceput. Acum 4-5 ani (cand am inceput eu sa lucrez pe PPC), cei din Vest erau mult mai avansati decat suntem noi in prezent. La noi, piata e in crestere (si va creste probabil din ce in ce mai rapid), dar pornim de foarte jos.
Majoritatea firmelor romanesti vor (inca) sa cheltuiasca foarte putin pe online. Paradoxul e insa ca ele prefera (probabil mult influentate si de agentii, si de siturile care ofera servicii) bannere in sistem CPM decat campanii Google Adwords de PPC (pay per click).
Diferenta majora intre cele 2 sisteme e ca, in timp ce la CPM se platesc afisarile (si poti sa nu obtii nici un click din asta), la PPC se platesc doar clickurile date pe reclamele afisate ca urmare a cautarii dupa cuvinte cheie (keyword).
Asta inseamna ca eu, ca advertiser, pot sa imi customizez titlul, textul si landing page-ul pentru fiecare keyword sau grup de cuvinte cheie (fata de CPM, unde habar nu am ce cauta vizitatorul pe site cand a vazut bannerul meu).
Viitorul apartine campaniilor Google Adwords. E parerea mea, si sunt gata sa o argumentez. Cine va realiza acest lucru si va investi acum (cand CPC - cost per click e inca foarte mic) va avea un mare avantaj fata de cei care vor intra pe piata peste un an sau doi. Pentru ca de intrat, tot vor intra, mai devreme sau mai tarziu.

vineri, 16 noiembrie 2007

Autocomentarii Online Marketing

Cei care au citit posturile mele mi-au "reprosat" ca scriu prea general. Adevarul este ca sunt o multime de lucruri care s-ar putea scrie despre acest domeniu al Online Marketingului - PPC - despre Adwords, YSM, etc. Am preferat sa nu ma pierd in anumite detalii, care ar putea fi foarte interesante pentru unii, dar care nu ar fi de nici un interes pentru mare parte a cititorilor.
De aceea, as vrea ca acest blog sa fie unul interactiv. Pornind de la un anumit post general, pe baza unor comentarii (pe care le astept cu mare interes!) se pot detalia subiecte sau deschide altele noi. Numai despre Google Adwords se pot scrie sute de pagini, despre Yahoo Search Marketing, Miva, MSN sau celelalte inca pe atat...
In esenta, nu vreau sa scriu filosofii ale mele, vreau sa scriu ceva care sa fie util si altora. Si pentru asta, astept feedback...

luni, 12 noiembrie 2007

Placement Targeting (fost Site Targeting) pe Google Adwords

Google Adwords a schimbat numele campaniilor Site Targeting (care permiteau alegerea siturilor pe care sa apara anunturile) in Placement Targeting. Pe langa aceasta rebranduire, s-a introdus si posibilitatea de a se plati pe click (CPC) in loc de a se plati la mia de impresii (CPM).
Dincolo de stirea propriu-zisa, tendinta este evidenta: campaniile bazate pe CPM (cum sunt si celebrele bannere) sunt in pierdere accentuata de teren. Aparitia posibilitatii de a plati pe click (CPC - cost per click) este o incercare din partea Adwords de a revitaliza acest tip de campanii.
Oricum, este un mare pas inainte facut de Google Adwords in fata competitiei (Yahoo nu ofera o astfel de posibilitate). In plus, se ofera posibilitatea advertiserilor de a se face cunoscuti pe bani putini (impresiile nu se platesc, dar aduc un "brand awareness" pretios), deoarece numarul de impresii (afisari) este mult mai mare decat la obisnuitele campanii de "Search", si in plus, sunt pe situri care pot fi alese "unul cate unul".
Per total, inca o bila alba pentru Google Adwords. Asteptam "raspunsul" Yahoo Search Marketing.

luni, 5 noiembrie 2007

Yahoo Search Marketing - YSM

Yahoo Search Marketing e unul din cele mai vechi programe de publicitate, daca nu chiar cel mai vechi, pe vremea cand se numea "Go To". Apoi si-a schimbat denumirea in Overture. Acum 4 ani Yahoo (care era cel mai important partener al Overture - adica situl cu cel mai mare si valoros trafic din retea) a cumparat Overture si i-a schimbat numele in Yahoo Search Marketing - YSM.
La acea data, declinul Overture incepuse, a continuat si s-a accentuat. YSM si-a pus mari sperante in noua platforma "Panama", lansata in toamna 2006 in USA si in primvara 2007 si in Europa. Din pacate, aceasta platforma este cel putin in prima faza o imitatie a platformei Google Adwords. Totusi, se pare ca gratie (si) aceste noi platforme, declinul YSM s-a apropiat de sfarsit, dar deja se ajunsese foarte jos. Fostul CEO Terry Semel a demisionat in iunie 2007, iar locul lui a fost luat de co-fondatorul Yahoo Jerry Yang.
Yahoo Search Marketing are in prezent o misiune si grea, si usoara. Grea pentru ca trebuie sa recupereze ce a pierdut fata de Google Adwords, si usoara pentru ca a cazut atat de jos incat nu se poate mai jos (sau da - ar zice "optimistii"), si pentru ca multi cauta o alternativa la Adwords, stiind ca nu trebuie sa mizeze totul pe un singur cal.
In prezent, totul depinde de eforturile pe care le vor face cei de la Yahoo sa imbunatateasca platforma existenta si sa ofere un trafic de calitate advertiserilor pentru banii pe care acestia ii platesc. De altfel, aceasta pare sa fi fost problema YSM in ultima vreme - calitatea slaba a traficului.
Poate si de aceea, una din cele mai recente optiuni oferite este "blocked domains" - prin care se poate opta ca anunturile (si e vorba de Search Network, nu de Content Network) sa nu apara pe anumite domenii. Este unul din pasii pe care Yahoo Search Marketing ii face in fata celor de la Google Adwords (care au aceasta optiune doar pentru "Content Network").
Masura este insa privita ca insuficienta de catre specialisti, dar sa speram ca e doar un prim pas. Numai asa, Yahoo va avea sanse sa recupereze din terenul pierdut in fata Google Adwords, lucru remarcat si in recentul post "Evolutii" .